sâmbătă, 9 mai 2015

Sfantul Nicolae Velimirovici: Cu Europa întunecoasă şi rău-mirositoare, ori cu Hristos?

Hristos spune Europei că este botezată în numele Lui şi că trebuie să-i rămână credincioasă Lui şi Evangheliei Sale. La acestea, Europa învinuită răspunde:

Toate credinţele sunt la fel. Aceasta ne-au spus-o enciclopediştii francezi. Iar nimeni nu poate fi silit să creadă în vreuna dintr-însele. Europa tolerează religiile ca pe nişte superstiţii populare din pricina intereselor ei imperialiste, dar ea însăşi nu ţine de nici o credinţă. Când îşi va împlini ţelurile politice, atunci se va descotorosi îndată de acele superstiţii populare.
La acestea, Hristos întreabă cu tristeţe:

Cum puteţi voi, oamenii, să trăiţi doar după interese politice, adică materiale, cu lăcomie animalică pentru hrana trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei şi fii de Dumnezeu, iar voi vă zoriţi şi vă îngrămădiţi ca să vă asemănaţi cu dobitoacele de povară.La acestea, Europa răspunde:

Tu eşti învechit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia şi biologia. Acum ştim că nu suntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanilor şi gorilelor – ai maimuţelor. Noi acum ne desăvârşim spre a fi dumnezei. Căci nu recunoaştem alţi dumnezei afară de noi.

La acestea, Hristos răspunde:

Sunteţi mai încăpăţânaţi decât vechii evrei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cea cerească, iar voi vreţi iarăşi în beznă, precum bivolul în noroi. Eu mi-am dat sângele pentru voi. Mi-am arătat dragostea către voi, când toţi îngerii au întors la o parte capul, neputând îndura duhoarea voastră de iad. Aşadar, când voi eraţi în întuneric şi-n duhoare, numai Eu am fost de partea voastră, pentru a vă lumina şi curăţi. Nu-mi fiţi, dar, acum necredincioşi, căci iarăşi vă veţi întoarce în acel întuneric şi-ntr-acea duhoare de nesuferit.

La acestea, Europa glăsuieşte dispreţuitor:

Pleacă de la noi. Nu te cunoaştem. Noi păstrăm filosofia ellină şi cultura romană. Vrem libertate. Avem universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare. Deviza noastră este: „Libertate, egalitate, fraternitate”. Raţiunea noastră este Dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti Asiatic. Ne lepădăm de Tine. Eşti doar o legendă veche a bunicilor noştri.

La acestea, Hristos răspunde cu lacrimi În ochi:

Atunci voi pleca, dar veţi vedea. Aţi părăsit calea lui Dumnezeu şi aţi urmat calea satanei. Binecuvântarea şi fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea este viaţa voastră şi moartea voastră, căci M-am dat să fiu răstignit pentru voi. Totuşi, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi lepădarea voastră de Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Tatălui către toţi oamenii şi am vrut, prin dragoste, pe toţi să vă mântuiesc.

La acestea, Europa răspunde:

Care dragoste? Ura bărbătească şi sănătoasă Împotriva tuturor celor ce nu sunt cu noi, acesta este programul nostru. Dragostea Ta e doar un basm. În locul acestui basm, noi am pus naţionalismul, internaţionalismul, etatismul, progresismul, evoluţionismul, scientismul şi culturalizarea. În acestea este mântuirea noastră, iar Tu, pleacă de la noi!

Fraţii mei, cearta în vremurile noastre s-a sfârşit. Hristos a plecat din Europa precum odinioară din Gadara, la dorinţa gadarenilor. Dar după ce El s-a îndepărtat, a venit războiul, nenorocirea, groaza, năruirea, nimicirea. S-a întors în Europa barbarismul precreştin avar, hun, longobard, african, de o sută de ori mai cumplit. Hristos şi-a luat Crucea şi harul Său, şi s-a îndepărtat. A rămas întunericul şi duhoarea. Iar voi, alegeţi acum cu cine vreţi să fiţi: cu Europa întunecoasă şi rău-mirositoare, ori cu Hristos. Amin. 

(Sfantul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 125-17).

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu